Haruki Murakami-La sud de granita, la vest de soare

Simțeam viața din trupul ei vibrându-mi în palmă. Nimeni nu poate ști cât durează viața. Tot ce are formă dispare într-o clipă. Yukiko. Camera în care suntem noi acum. Pereții, tavanul, această fereastră. Toate ar putea dispărea fără să prindem de veste.

Dispărem cu toţii, încet-încet. Unele lucruri dispar de parcă ar fi deconectate de la sursă, pur si simplu. Altele intră după o vreme, în ceaţă şi se sting. Nu rămâne decât deşertul.

După o anumită perioadă de timp lucrurile capătă o anumită formă. Ca cimentul în găleată. Din clipa respectivă nu ne mai putem întoarce la ceea ce am fost înainte. Tu vrei să spui că cimentul din care ești tu alcătuit s-a așezat și cel care ești tu acum nu poate fi altfel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.